Category Archives: Resurse

Vreau, dar nu pot!

In principal, cei care ajung in cabinet sau la workshopurile mele, vor o schimbare. Indiferent ca e vorba de relatii, locul de munca, starea de sanatate sau viata per ansamblu, cu totii ne dorim la un moment dat o schimbare mai buna in viata noastra. Ne dorim sa crestem, sa ne fie mai bine, sa ne bucuram un pic mai mult de viata. Ne dorim sa fim pur si simplu mai bine pe drumul nostru.

Si vorbim atunci despre cauze, motivatie, dorinte, metode si obiective. Si mai vorbim despre ceva. Vorbim despre rezistenta la schimbare.

Orice fiinta isi doreste sa se simta in siguranta. Si oamenii au invatat cel mai bine sa asocieze siguranta cu lucrurile si situatiile cunoscute. Asa ca nu e de mirarare, nici nefiresc ca desi motivatia sa fie foarte mare, primele lucruri care or sa iasa in prim plan cand pornim pe drumul schimbarii este rezistenta.

Vom rezista si ne vom frustra si vom spune ca planul nu e bun, ca metoda nu functioneaza , ca nu e momentul , contextul etc etc. De multe ori poate ca vom renunta si vom reveni si alteori ne vom intalni atat de mult cu rezistentele noastre, pana vom invata sa le intelegem, sa le acceptam si sa le integram in procesul nostru de dezvoltare.

Asa ca va invit, inainte de a renunta la un plan , la un proces de terapie, de dezvoltare personala sau orice ati decis ca va e de folos pentru cresterea voastra, sa va aruncati o privire serioasa si cat se poate de obiectiva. Este situatia? Persoana? Contextul? Sau este propria rezistenta ?

Ca sa putem accepta si vindeca, avem intai nevoie sa vedem, sa cunoastem si sa recunoastem.

Cum putem sa vedem in primul rand propria rezistenta? Privindu-ne cu toata obiectivitatea de care suntem in stare la un moment dat. Observandu-ne convingerile despre noi insine , despre lume si despre ceilalti. Deseori rezistenta ia forma acestor convingeri. De cate ori nu spunem despre noi insine: eu nu pot, nu sunt asa, nu stiu  sau  “eu sunt prea…”. Si aici puneti ce vreti voi. Sunt prea tanar, prea bogat, prea ocupat, prea lenes,  oricum…prea “cumva” pentru a face ceva in directia dorita. Nici convingerile noastre despre lume nu scapa in a fi folosite drept scuza: “Asa ceva nu se face”, “Nu e corect”, “E prea scump/departe/greu.”, “Nu se potriveste convingerilor mele de viata” – pai ma intreb eu, oare nu tocmai asta doreai sa schimbi?

Sau ceilalti. “Nu imi da voie mama.”, “Tata ar fi dezamagit.”, “Sotul meu nu ar fi de acord”, “Ce ar crede copiii mei despre mine?”, “Nu s-au aliniat planetele”, “Dumnezeu nu e de acord cu asta.” Si variatiuni pe aceeasi tema sunt infinite.

La toate astea se adauga, teama, negarea, presupunerile de tot felul si infinite tactici de amanare. Uneori ar putea sa ia identificarea lor mai mult decat ar lua procesul schimbarii in sine. Insa atata timp cat propriile rezistente raman undeva in umbra, mergem cu frana de mana pusa. Si ajungem sa dam vina pe univers pentru neputinta noastra de a schimba ceva. Sau in cel mai fericit caz, ajungem sa vedem. Asta ar fi primul pas.

Urmeaza apoi sa cunoastem, ca sa putem intelege. De unde vin rezistentele? Unde le-am invatat? Unde le-am aplicat? Cat de des le folosim si cum beneficiem de pe urma lor? Cu cat ne apropiem mai sincer si gasim raspunsurile necosmetizate, cu atat mai usor ne este sa trecem la pasul urmator: recunoasterea rezistentelor.

Adica sa le dam locul cuvenit in procesul nostru. Sa intelegem cum si de ce ne-au protejat, cat de mult timp ne-au fost de trebuinta si cum am avut de castigat de pe urma lor. Sa le acceptam rostul si timpul si sa fim pregatiti sa facem pace si sa le dam drumul. Doar asa putem face linistie in interiorul nostru si ne putem netezi drumul in procesul pe care l-am planuit.

Nimic din ce e in noi nu este acolo fara un sens. Nici macar piedicile si rezistentele pe care ni le punem. Asa ca sa invatam doar sa ne cunoastem si sa ne iubim cu tot sufletul nostru. Si sa avem cat mai multa luciditate si si putere de asumare a propriei responsabilitati. Un proces cat mai lin va doresc!

Banii vorbesc…despre emotiile noastre

Iata un exercitiu simplu: care este primul lucru care iti vine in minte atunci cand auzi cuvantul “bani” ? Am putea stabili o intreaga diagnoza pornind de la acest simplu exercitiu. Care a fost primul raspuns? Anxietate, frustrare, bucurie, furie, neputinta, lipsa, confort? Banii au intotdeuana o semnificatie mult mai adanca pentru fiecare decat cee ace sunt de fapt: un mijloc de schimb. Nimeni nu isi doreste bani in sine, fiecare isi doreste experientele pe care le poate obtine in urma lor, sau dimpotriva, experientele de care se poate elibera .

Pentru multi dintre noi, banii insemna  securitate.  Pentru altii inseamna putere, pentru unii chiar iubire si nu in ultimul rand, pentru multi inseamna libertate. Daca as avea bani as avea acces la servicii medicale de calitate, daca as avea bani i-as putea face pe altii sa ma asculte, as putea sa le cumpar celor mici cadouri sa vada cat ii iubesc, as fi liber/a sa calatoresc etc etc. Si cu toate ca majoritatea experientelor pe care vrem sa le obtinem in schimbul banilor sunt pozitive, de foarte multe ori conceptiile despre bani adanc inradacinate in noi au in mare parte o conotatie negativa.

“Banii sunt murdari.”, “Mai bine sarac dar cinstit”, “E greu sa faci bani.”, “Totul e scump.”, “Costa prea mult.”, “Si-a vandut sufletul pe bani.”  – si multe alte asemenea. Ce ma surprinde de fiecare data, este ca, desi banii sunt o energie care ne asigura cele mai vitale schimburi cum ar fi hrana, acces la servicii de sanatate, relaxare, dezvoltare si crestere, rareori am auzit sa se faca afirmatii pozitive despre bani, chiar si in contexte favorabile. Cand banii aduc experiente pozitive, devin un subiect tabu. Cand vine vorba sa cuantificam in bani serviciile pe care le facem cu drag , devenim stanjeniti. Ne purtam cu manusi, o luam pe ocolite.

Si atunci ma intreb, ce fel de relatie avem fiecare dintre noi cu banii pe care ii castigam? Dar cu banii in general? Ce fel de experiente rezulta din aceasta relatie in viata noastra de zi cu zi ?

La o privire mai atenta, vom observa ca banii sunt un subiect atat de tabu, ca aproape nici nu avem propriile noastre pareri despre ei. Majoritatea parerilor sunt mostenite sau au aparut ca rezultat al experientelor noastre de viata, si mai ales al copilariei noastre.

Am crescut intr-o atmosfera in care a face economie era un stil de viata? Erau banii o sursa de stres si de conflict? De rasfat? De substitut al iubirii? De distractie? De libertate sau de limitari? Si cat din experienta de atunci o readucem in viata noastra de azi? Cat o ducem la polul opus, ajungand la excese care mai mult ne ranesc?

Este important sa identificam propriile credinte si limitari create in legatura cu banii. Este un subiect sensibil si s-ar putea sa atinga pentru fiecare, mai multe corzi decat am crede. Poate fi foarte dificil emotional sa jonglam intr-un labirint in care sunt aduse la suprafata emotii vechi generate din situatii ca: “daca ar fi avut bani, parintii mei ar fi stat mai mult cu mine”, “m-as fi imbracat mai la moda in adolescenta si mi-as fi facut mai multi prieteni”, “mi-as fi trait mai mult tineretea, m-as fi distrat mai mult”, “as fi mai linistit la batranete.”

Dar merita efortul. Numai cunoscand, putem alege sa schimbam. Si e mai usor sa schimbam o convingere cand identificam emotia care sta la baza ei, o acceptam si o vindecam. Oamenii se confrunta cu multe provocari pe parcursul vindecarii si dezvoltarii lor personale. Multe din aceste dificultati sunt legate de aspecte financiare si totusi se vorbeste prea putin despre asta. Dar la fel ca orice alt aspect, are in spate cauze si consecinte. Si este un aspect care trebuie vazut, acceptat si integrat. Pentru prosperitate in toate planurile.

Sa (nu) gandim pozitiv!

Un simplu search pe Google cu “gandire pozitiva” primim o lista infinita cu carti de autoeducare,  seminarii, cursuri, traineri de dezvoltare personala care sa ne invete sa gandim pozitiv si sa vedem lumea in culori mai vesele.

Cu toate ca optimismul are beneficiile lui si doza optima nu poate fi decat de ajutor  in atingerea scopurilor pesonale, exista studii care demonstreaza ca mai degraba optimismul este rezultatul  unei stari de bine si de sanatate, decat ca optimismul ar duce la imbunatatirea calitatii vietii. Pare sa faca sens intr-un fel, cand suntem sanatosi , inconjurati de persoane pozitive, intamplari vesele si planuri indeplinite, tindem sa fim pozitivi si sa vedem lumea in nuate luminoase.  Cand insa contextul nu ne este tocmai favorabil, o doza de optimism ne poate ajuta sa proiectam viitorul cu speranta si sa facem un plan pentru depasirea situatiei, dar este putin probabil ca o gandire optimista sa schimbe cu adevarat contextul prezent potrivnic.

Ba mai mult, dusa la extrem, gandirea pozitiva ne poate face sa nu mai vedem realitatea cu claritatea necesara, sa ne izolam intr-o lume iluzorie si ne poate face sa negam insasi situatia care odata acceptata si observata cu atentie, ne poate oferi insasi solutia pentru a depasi momentul.

Nu inseamna ca o atitudine general pozitiva nu isi are rolul sau si nu e de preferat in viata de zi cu zi per ansamblu, insa totul trecut prin filtrul propriu si dozat in functie de nevoile, personalitatea si strategiile fiecaruia. Spre exemplu, exista studii care demonstreaza ca nivelul de energie al persoanelor cu stima de sine inalta a crescut in urma repetarii unor afirmatii pozitive, in schimb pentru cei cu stima de sine scazuta a avut exact efect invers: le-a amintit tot ceea ce simteau ca nu sunt- frumosi, destepti, puternici etc. Un simplu “ Eu pot!” rostit cu incredere aparent , poate intari fix gandul opus: “Eu nu pot, de asta am nevoie sa fac afirmatiile astea.”

In functie de strategiile de adaptare ale fiecaruia, gandirea pozitiva poate avea un efect benefic, sau dimpotriva. O usoara doza de pesimism, poate face o persoana sa fie mai alerta, mai atenta, sa prevada o buna parte din posibilele riscuri, sa isi faca un plan mai consistent si cu mai multe versiuni. De asemenea, este mai pregatita sa faca fata esecului, pentru ca a intrevazut aceasta posibilitate. Din nou:  dozajul este cheia.

Concluzia? Gandirea pozitiva nu functioneaza pentru toata lumea. Solutia? Veche de cand lumea: cunoaste-te pe tine insuti. Afla cine esti, ce fel de strategii ti se potrivesc, la ce esti sensibil si la ce stimuli raspunzi. Vei sti astfel daca e cazul sa iti rostesti in oglinda cat de minunat esti inaintea unui interviu, sau mai degraba sa recitesti punctele forte din CV-ul tau. De asemenea, poti sa scapi de o privire incruntata data viitoare cand vei avea tendinta sa spui cuiva: “Gandeste pozitiv!” sau “O sa fie bine!” .

Daca poti sa vezi ce functioneaza pentru celalalt, poti alege cuvintele potrivite ceea ce va duce in mod firesc la imbunatatirea relatiilor cu ceilalti. Ceea ce inseamna beneficii de ambele parti si un tonus general mai bun care va evolua intr-o atitudine optimista. In astfel de conditii cu siguranta putem vedea viata in nuante mai luminoase, pentru ca ele vor corespunde realitatii. Si realitatea, vazuta si acceptata asa cum e , ne intareste sentimentul de putere persoanala  si incredere in viata . Spre deosebire de ceva inventat cu optimism pentru a evita neplacerea si care ne poate dezamagi, pe ceva real (oricat de dureros se poate dovedi intr-un moment dat ) ne putem baza si ne putem gasi forta de a merge mai departe.

 

Cat de constructiv iti este criticul interior?

Imaginati-va ca aveti un prieten. Va este tare drag de el si ii vreti tot binele din lume. Stiti ca este o persoana valoroasa si merita tot ce e mai bun, asa ca faceti tot ce va sta in putere sa ii fiti alaturi.

Acest prieten vine si va spune ca s-a hotarat sa mearga la un interviu. Ii spuneti ca era si timpul, jobul actual oricum nu il mai satisfacea. Observati ca ii sta cravata un pic stramb si ca un prieten bun va oferiti sa i-o asezati. II amintiti ca e cam timid si ca isi cam pierde vocea si ii recomandati  sa fie atent. De asemenea e cam imprastiat si ar trebui sa plece ma devreme de acasa ca sa ajunga la timp, doar din cauza asta a pornit cu stangul la ultimul interviu. E si un pic cam palid, ar trebui sa se hraneasca mai bine, cum altfel ar putea fi sanatos si ar putea obtine ce isi doreste? Ah, si n-ar trebui sa uite ca in lumea in care traim, diplomele obtinute si calitatile personale sunt relative si trebuie sa tina cont si de sansa.

Si in mod asemanator se intampla cu orice veste pe care vi-o da, cu orice actiune doreste sa intreprinda si cu orice durere/bucurie pe care vrea sa vi-o impartaseasca. Si asta se intampla secunda de secunda, in toti anii vostri de prietenie.

Credeti ca se bucura si va simte sprijinul si aprecierea? Sau simte cum il invadeaza anxietatea si disperarea? Este genul de prieten care doriti sa fiti?

Cei mai multi dintre noi nu  avem astfel de prieteni.  Din fericire. Din nefericire, suntem genul asta de prieten pentru cea mai importanta persoana: noi insine.

Exista in noi ceea ce numim “criticul interior” si eu personal, nu am gasit niciun beneficiu in relatia cu el. Ca l-am integrat de foarte timpuriu, ca a devenit parte din noi, ca ne amagim incercand sa ii vedem partile bune e doar o realitate. Cealalta e ca,  in principiu, sta la baza anxietatii noastre din viata de zi cu zi. Anxietatea noastra nu are nimic de-a face cu jobul cu relatia, casa, parintii, prietenii sau copiii nostri. Are de fapt de-a face cu felul in care ne raportam noi la toate astea: prin vocea criticului nostru.

Multi dintre noi nici nu realizeaza ca au un astfel  de “prieten” in interior. El si-a facut loc in viata noastra demult, prin vocea mamei care si-a dorit sa ne stie in  siguranta, prin vocea tatalui care a vrut sa ne traseze o directie in viata, prin vocea profesorilor care s-au simtit responsabili sa ne educe. Un amalgam de voci care nu ne apartine si care nu ne face niciun bine. Putem alege sa avem propria noastra voce , sa  ne tratam intotdeauna  asa cum ne dorim sa fim tratati.

Pentru cei care au facut totusi cunostinta cu el, urmatorul pas spre conciliere este sa ii recunoastem prezenta, sa il acceptam si sa ii refuzam cu blandete toate sfaturile “binevoitoare”.

Poate fi dificil la inceput, mai ales cand sunt si emotii implicate si ne putem simti coplesiti. Dar treptat si cu rabdare, putem invata sa ne spunem  o altfel de poveste. Povestea ca suntem indeajunsi de buni sa facem fata la orice job/relatie ne dorim. Povestea ca suntem  oameni cu atribute  care intr-un context pot deveni defecte si in altul calitati. Povestea in care ne oferim sprijin neconditionat. Povestea in care suntem valorosi si iubiti de noi insine.

Cum se scrie aceasta poveste? Intai, prin constientizare. Ce nu cunoastem, ne stapaneste. Prin observatie si acceptare. Observam doar ce spune, nu o luam personal si nu luptam impotriva. Gandurile vin si trec daca sunt lasate sa faca asta. Apoi, avem intotdeauna la indemana posibilitatea de a alege sa privim la cea mai buna versiune a noastra.