Cand nu e trist sa fii… trist

Observ doua tendinte la oamenii care imi pasesc pragul cabinetului, dar si la oamenii care ma inconjoara , de mai aproape sau mai de departe. Prima este de a idealiza si integra fericirea ca o valoare persoanala, un scop de atins, un dezirat care de multe ori pare imposibil de atins. Cealalata tendinta, este de minimaliza importanta tristetii sau dimpotriva, de a o exacerba pana la victimizare. Una conduce la alta si impreuna formeaza un cerc si o dinamica nesanatoasa, care de cele mai multe ori ne blocheaza in aceleasi strategii invechite de supravietuire.

V-as propune insa altceva. Sa privim varietatea de emotii umane ca pe ceva caracteristic, firesc, natural si dezirabil pentru noi, ca fiinte umane. Sa ne permitem sa fim si sa experimentam. Sa nu ne fixam sau agatam de niciuna din starile noastre. Sa le traim pana la capat si apoi sa le dam voie sa treaca.

Poate suna utopic, sau poate suna chiar infuriant. Nimanui nu ii place sa auda: “Traieste-ti tristetea!”, “Stai cu ea.”, “Las-o sa fie.” Presupun ca tuturor ne provoaca un minim de revolta, de dorinta de a “repara”, de a inlatura, de face orice sa fim fericiti si voiosi. Sigur ca bunastarea este de dorit. Dar si mai de dorit este ne dam voie sa simtim ceea ce oricum se afla in noi deja. Putem face asta sau putem sa negam, ascundem, luptam. Mai devreme sau mai tarziu, aceasra strategie se intoarce tot impotriva noastra in cele mai nebanuite feluri. Alegerea oricum ne apartine.

Sunt lucruri care provoaca tristete pe buna dreptate. E legitim sa o simtim, si de cate ori emotia e adecvata cu realitatea, avem sentimentul clar de putere personala si de calm. Respiram, traim si lasam sa treaca pentru a face loc pentru ceva nou. Cand ne este greu sa facem asta, transformam tristetea in furie, neputinta, neajutoare, lipsa de speranta si disperare. Sunt lucruri care ne ajuta sa procesam sentimentele de tristete. Poate fi vorba de arta, miscare, hobby-uri…atata timp cat le folosim constienti, ca sa procesam si sa descarcam, e in regula. Rezultatul va fi unul frumos si revelator. Primim daruri atunci cand ne dam voie sa fim si sa experimentam. E nevoie sa fim atenti la diferenta dintre a trai si a fugi sau a transforma in altceva.

Unul din darurile pe care le primim atunci cand imbratisam si acceptam sentimentul perfect uman de tristete, este compasiunea. Suntem mai atenti, mai intelegatori, gasim resurse de a privi imaginea de ansamblu, intelegem ca totul in viata e tracator si e ok sa fie asa. Suntem mai blanzi cu noi insine si cu ceilalti. Cautam si dam sensuri. Ne acceptam ca fiinte umane, cu calitati si atribute de tot felul.

In partea opusa, tristetea netraita adecvat, duce la furie, depresie, disperare. Lupta cu tristetea se transforma de prea multe ori in actiuni antisociale de mare amploare. Furia si durerea ne pot autodistruge, sau pot distruge pe altii. Tristetea nu ne face slabi si neajutorati. Dimpotriva, ne ajuta sa ne accesam puterea personala.

Atata putere si forta se ascunde in spate. De ce sa nu folosim aceasta forta in sens vindecator? Forta care pune lucrurile in miscare si intr-o situatie si in alta, e aceeasi. Alegerera e a noastra.

 

Advertisements